Să nu mă căutaţi pe acasă pentru că sunt plecat. Sunt plecat după sensul vieţii:adică după ea.

Am plecat în căutarea ta. M-am hotărât să te ajut să mă găseşti. Dacă o să te aştept nu cred că mă va găsi aşa că am plecat să te caut. Nu ştiu de unde să încep dar nu mai stau. Nu am coordonate dar o să întreb în stânga şi dreapta de tine. Într-un final trebuie să ajung unde trebuie. Poate că sunt nebun, dar decât fără tine mai bine rătăcesc o viaţă căutându-te. Dacă voi ajunge la tine peste 60 de ani măcar o zi să pot sta cu tine şi deja e suficient. Am plecat după tine vara iar acum e iarnă.Poate este iarnă dar la mine e tot vară. În mine toate acţiunile sunt invers proporţionale cu
universul. Ninge dar în sufletul meu e vară iar gândul la tine îmi face sângele să alerge prin corp ca un nebun şi mă încălzeşte tot mai mult. Inima bate în ritm de colibri iar picioarele merg parcă singure. Cred că au găsit drumul spre tine. 

E clar că pentru prima dată este vară în mijlocul iernii iar fulgii de nea se transformă în petale de trandafiri albi. Mirosul zăpezii îşi aduce cu  mirosul  hainelor tale şi orice  rază de soare îmi şopteşte că mai am puţin până la tine. Cerul luminează mai puternic, soarele începe să îmi ofere tot mai multă energie, iar eu sunt plin de nerăbdare.

Se întâmplă ceva. Ai plecat şi tu să mă cauţi de nu te mai găsesc? Dacă da, atunci să ştii că mă găseşti pe aleea care duce spre iarna din mijlocul verii. Eu o să te aştept pe o bancă cu un buchet de flori  crescute în inima mea şi alimentate de dor. Te aştept aşa că ...

nu mai întârzia...